Mobilitate Erasmus pentru cadrele didactice

Cadrele didactice titulare și personalul administrativ pot beneficia de o mobilitate de predare sau formare în cadrul programului Erasmus+.

Mobilităţile pot dura minimum 3 zile + 2 zile deplasarea, maximum 7 zile sau în funcție de durata maximă din programul de unde se face finanțarea, conform Ghidului Erasmus – şi se pot desfăşura în cadrul unei universităţi partenere, în urma unei

selecţii desfășurate la nivelul BE+.

 

Selecția

Selecţia se va face în funcţie de dosar şi de bugetul alocat Biroului Erasmus pentru mobilitatea personalului. Selecția se face în sistem ongoing, pe toată durata anului universitar, până la epuizarea fondurilor.

Fiecare candidat(cardru didactic sau personal auxiliar) poate aplica și beneficia o singură dată/an universitar de mobilitate finanțată din fondurile Erasmus, în limita fondurilor puse la dispoziție de AN.

Depunerea dosarului se realizează online, la adresa erasmus@unarte.ro sau fizic la BE+ din incinta FADD. Depunerea dosarului trebuie făcută cu cel puțin 1 lunăde zile înainte de mobilitatea planificată.

Perioada permisă pentru realizarea mobilităților: Întregul an universitar, excepție făcând perioada vacanței de iarnă și perioada 10 iulie-25 august, în

funcție însă și de acordul instituției partenere.

 

Criterii de evaluare:

  • Programul stagiului de mobilitate. Acest criteriu poate fi folosit pentru a departaja candidații (dacă este cazul), în funcție de actualitatea programului în contextul academic/ științific relevant pentru BE+.
  • Reprezintă un plus implicarea în activitățile studenților Erasmus (incoming) și în dezvoltarea parteneriatelor Erasmus cu diferite Universități.
  • Reprezintă un plus contribuția anterioară la dezvoltarea BE+ (conferințe, programe etc.) în urma efectuării unei mobilități Erasmus.
  • Au prioritate cei care nu au mai beneficiat de o mobilitate Erasmus STA sau STT finanțată în anul academic anterior.

 

SELECȚII EXCEPȚIONALE

  • În cazul unor proiecte Erasmus + KA171, al unor oferte pentru practică profesională cu o destinație de grup sau al atribuirii de fonduri noi se pot organiza și alte selecții cu scopul de a selecta pe criteriile cerute de oferta precisă. Se respectă procedura mai sus menționată.

Pașii aplicației pentru o mobilitate STA/STT

Înainte de începerea demersurilor pentru mobilitate, personalul din UNArte interesat de participarea la mobilități Erasmus trebuie sa transmită:

– cerere tip adresată biroului (se obține de la BE+ sau de pe site: www.erasmus.unarte.org)

– cv

– copie c.i.

– declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal

– 2 dosare de încopciat

Pentru a putea întocmi contractul financiar sunt necesare a fi aduse cu cel puțin 3 săptămâni înainte de deplasarea planificata, pe lângă cele specificate mai sus, următoarele:

  • asigurare de sănătate/călătorie valabilă pe perioada mobilității
  • Extras de cont euro
  • invitație de la universitatea partenera
  • mobility agreement semnat de participant, UNArte și instituția de primire

La finalul mobilității participantul la mobilitatea STA sau STT trebuie sa aducă in

termen de 5 zile la BE+:

  • certificatul de prezență vizat de instituția partenera,
  • Documente justificative privind deplasarea – bilete de avion, bonuri de

benzina, factura cazare

  • Este necesară completarea raportului transmis de platforma Beneficiary Module.